Sicomorul
In Sfanta Evanghelie de la Luca (19, 1 si urm.) ni se istoriseste convertirea lui Zaheu. El era evreu, era fiul lui Avraam. Ar fi trebuit, dupa chemarea sa de fiu al poporului ales, sa fie un om drept; dar, lasandu-se cuprins de pofta dupa cele lumesti, a uitat de Dumnezeu si a ajuns vames []In Sfanta Evanghelie de la Luca (19, 1 si urm.) ni se istoriseste convertirea lui Zaheu. El era evreu, era fiul lui Avraam. Ar fi trebuit, dupa chemarea sa de fiu al poporului ales, sa fie un om drept; dar, lasandu-se cuprins de pofta dupa cele lumesti, a uitat de Dumnezeu si a ajuns vames ceea ce in ochii conationalilor sai echivala cu a fi un pacatos notoriu si inca mai marele vamesilor.
Inima lui simtea insa dorul dupa Dumnezeu. Cand Domnul Hristos a intrat in Ierihon, el a voit cu tot dinadinsul sa-L vada. Fiind insa mic de statura, a recurs la un ajutor; acest ajutor i l-a oferit un sicomor de pe marginea drumului, in care el s-a suit si astfel a putut sa-L vada pe Iisus sau, mai bine zis, sa fie vazut de Iisus (cf. Gal 4, 9). In Sfanta Evanghelie, copacul de care s-a folosit Zaheu are o identitate: ni se spune exact de ce esenta era copacul. Cuvantul grecesc este redat in unele traduceri prin dud , in altele prin smochin . De fapt insa nu era nici dud, nici smochin, ci ceva intre acestea doua. Grecescul sycomorea inseamna propriu-zis smochino-dud , fiind vorba de un hibrid intre smochin si dud. Astfel, redarea corecta este aceea de sicomor , prin transliteratie din limba greaca, ramanand bineinteles a se preciza sensul exact al acestei denumiri. De ce insa identifica Sf. Evanghelie atat de precis acest copac? Pentru ca n-a fost vorba de un copac oarecare, ci acest copac a avut un rost la nasterea din nou a lui Zaheu. Pe copacul acesta s-a urcat Zaheu ca sa-L vada pe Iisus si ca sa se lase vazut de Iisus. De atunci, Zaheu n-a mai uitat niciodata acest sicomor. i iata ca, prin relatarea evanghelica, nici noi nu suntem lasati sa-l dam uitarii. Caci acel copac de pe marginea drumului din Ierihon i s-a facut lui Zacheu-vamesul mijloc de mantuire.
Poate ca nici noi nu suntem mai presus de sicomorul din Evanghelie in ceea ce priveste viata si cunostintele noastre duhovnicesti. Dar, chiar asa fiind, putem sa ne facem pentru semenii nostri sicomorul pe care ei sa se suie spre a-L vedea pe Iisus.
Iata, as spune, chemarea Oastei Domnului. Adeseori ostasii Domnului sunt priviti cu retinere sau chiar cu adversitate, si aceasta mai ales deoarece unii au impresia ca ostasii pretind a poseda cunostinte, puteri sau drepturi care ar putea pune in cauza statutul altor membri ai Bisericii sau chiar ai factorilor ei de raspundere. Dar nu este deloc asa. Pornind de la intamplarea cu Zacheu, am putea defini pe ostasi spunand pur si simplu ca ei nu vor si nu trebuie sa fie altceva decat acel sicomor smerit pe care cineva sa se poata catara ca sa-L vada pe Mantuitorul Iisus Hristos. Pentru aceasta minunata si sfanta chemare nu se cere nicidecum sa fii neaparat invatat, sa stii multa teologie, sa ai cine stie ce daruri de orator sau de misionar. Trebuie pur si simplu sa-L iubesti din toata inima si din toata puterea ta pe Dumnezeu si sa voiesti cu tot dinadinsul sa faci voia lui Dumnezeu. Ori, voia lui Dumnezeu este ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Tim 2, 4). Cand Il iubesti pe Dumnezeu si, supunandu-te voii Sale, voiesti si tu ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina , atunci te faci sicomor pentru cat mai multi cu putinta dintre semenii tai. Poate ca nu esti in stare de cine stie ce realizari duhovnicesti, nu poti face nici multa milostenie, n-ai nici timp destul de rugaciune, esti un vas de lut nevrednic (cf. 4, 7) si ai constiinta acestei nevrednicii. Dar Dumnezeu, in mila Sa si in marea-I vointa de mantuire a oamenilor, te poate folosi ca pe sicomorul lui Zacheu.
Intr-o veche scriere crestina, Pastorul lui Herma, redactata pe la mijlocul secolului al II-lea dupa Hristos, se gaseste o foarte frumoasa pilda (Pilda a doua) despre ulm si despre vita-de-vie. Ulmul este un copac neroditor; in schimb vita de vie este o planta nobila si binecuvantata, cu roade atat de minunate. Numai ca zice pilda citata vita-de-vie, daca nu se urca pe ulm, nu poate face rod, pentru ca se intinde mult pe pamant, iar rodul pe care-l face putrezeste, daca nu se agata pe ulm; dar daca vita de vie se catara pe ulm, atunci face rod si pentru ea si pentru ulm . Asadar, si ulmul da mult rod, nu mai putin decat vita-de-vie; dar, mai bine spus, chiar mai mult , deoarece, agatata pe ulm, ea da rod mult si bun, dar cand este intinsa pe pamant face putin rod (Scrierile Parintilor apostolici, in col. Parinti si scriitori bisericesti , 1, Bucuresti, 1979, p. 268-269).
Aceasta pilda, ca si intamplarea cu Zacheu, ne arata rolul parintelui duhovnicesc , in sensul cel mai larg al acestei expresii. Poti naste pe altii pentru Hristos fara sa fii mare teolog, ba chiar fara sa fii preot. Sfantul Simeon Noul Teolog unul dintre cei trei...
Inima lui simtea insa dorul dupa Dumnezeu. Cand Domnul Hristos a intrat in Ierihon, el a voit cu tot dinadinsul sa-L vada. Fiind insa mic de statura, a recurs la un ajutor; acest ajutor i l-a oferit un sicomor de pe marginea drumului, in care el s-a suit si astfel a putut sa-L vada pe Iisus sau, mai bine zis, sa fie vazut de Iisus (cf. Gal 4, 9). In Sfanta Evanghelie, copacul de care s-a folosit Zaheu are o identitate: ni se spune exact de ce esenta era copacul. Cuvantul grecesc este redat in unele traduceri prin dud , in altele prin smochin . De fapt insa nu era nici dud, nici smochin, ci ceva intre acestea doua. Grecescul sycomorea inseamna propriu-zis smochino-dud , fiind vorba de un hibrid intre smochin si dud. Astfel, redarea corecta este aceea de sicomor , prin transliteratie din limba greaca, ramanand bineinteles a se preciza sensul exact al acestei denumiri. De ce insa identifica Sf. Evanghelie atat de precis acest copac? Pentru ca n-a fost vorba de un copac oarecare, ci acest copac a avut un rost la nasterea din nou a lui Zaheu. Pe copacul acesta s-a urcat Zaheu ca sa-L vada pe Iisus si ca sa se lase vazut de Iisus. De atunci, Zaheu n-a mai uitat niciodata acest sicomor. i iata ca, prin relatarea evanghelica, nici noi nu suntem lasati sa-l dam uitarii. Caci acel copac de pe marginea drumului din Ierihon i s-a facut lui Zacheu-vamesul mijloc de mantuire.
Poate ca nici noi nu suntem mai presus de sicomorul din Evanghelie in ceea ce priveste viata si cunostintele noastre duhovnicesti. Dar, chiar asa fiind, putem sa ne facem pentru semenii nostri sicomorul pe care ei sa se suie spre a-L vedea pe Iisus.
Iata, as spune, chemarea Oastei Domnului. Adeseori ostasii Domnului sunt priviti cu retinere sau chiar cu adversitate, si aceasta mai ales deoarece unii au impresia ca ostasii pretind a poseda cunostinte, puteri sau drepturi care ar putea pune in cauza statutul altor membri ai Bisericii sau chiar ai factorilor ei de raspundere. Dar nu este deloc asa. Pornind de la intamplarea cu Zacheu, am putea defini pe ostasi spunand pur si simplu ca ei nu vor si nu trebuie sa fie altceva decat acel sicomor smerit pe care cineva sa se poata catara ca sa-L vada pe Mantuitorul Iisus Hristos. Pentru aceasta minunata si sfanta chemare nu se cere nicidecum sa fii neaparat invatat, sa stii multa teologie, sa ai cine stie ce daruri de orator sau de misionar. Trebuie pur si simplu sa-L iubesti din toata inima si din toata puterea ta pe Dumnezeu si sa voiesti cu tot dinadinsul sa faci voia lui Dumnezeu. Ori, voia lui Dumnezeu este ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Tim 2, 4). Cand Il iubesti pe Dumnezeu si, supunandu-te voii Sale, voiesti si tu ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina , atunci te faci sicomor pentru cat mai multi cu putinta dintre semenii tai. Poate ca nu esti in stare de cine stie ce realizari duhovnicesti, nu poti face nici multa milostenie, n-ai nici timp destul de rugaciune, esti un vas de lut nevrednic (cf. 4, 7) si ai constiinta acestei nevrednicii. Dar Dumnezeu, in mila Sa si in marea-I vointa de mantuire a oamenilor, te poate folosi ca pe sicomorul lui Zacheu.
Intr-o veche scriere crestina, Pastorul lui Herma, redactata pe la mijlocul secolului al II-lea dupa Hristos, se gaseste o foarte frumoasa pilda (Pilda a doua) despre ulm si despre vita-de-vie. Ulmul este un copac neroditor; in schimb vita de vie este o planta nobila si binecuvantata, cu roade atat de minunate. Numai ca zice pilda citata vita-de-vie, daca nu se urca pe ulm, nu poate face rod, pentru ca se intinde mult pe pamant, iar rodul pe care-l face putrezeste, daca nu se agata pe ulm; dar daca vita de vie se catara pe ulm, atunci face rod si pentru ea si pentru ulm . Asadar, si ulmul da mult rod, nu mai putin decat vita-de-vie; dar, mai bine spus, chiar mai mult , deoarece, agatata pe ulm, ea da rod mult si bun, dar cand este intinsa pe pamant face putin rod (Scrierile Parintilor apostolici, in col. Parinti si scriitori bisericesti , 1, Bucuresti, 1979, p. 268-269).
Aceasta pilda, ca si intamplarea cu Zacheu, ne arata rolul parintelui duhovnicesc , in sensul cel mai larg al acestei expresii. Poti naste pe altii pentru Hristos fara sa fii mare teolog, ba chiar fara sa fii preot. Sfantul Simeon Noul Teolog unul dintre cei trei...
